Friday, September 09, 2016

arhiva Muzeul din Cluj


Expoziţia LVX TEMPORIS – Cela Neamţu şi LISANDRU
Vernisaj: vineri, 9 septembrie 2016, ora 18.00
9 septembrie - 2 octombrie 2016
Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de cultură aflată în subordinea administrativă a Consiliului Județean Cluj, organizează, în perioada 9 septembrie – 25 septembrie 2016, expoziția LUX TEMPORIS a artiștilor bucureșteni Cela Neamțu (tapiserie) și Lisandru Neamțu (pictură, obiect)
Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 9 septembrie 2016, la orele 18.00 în sălile de expoziții temporare (parter) ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în prezența artiștilor. Expoziția va fi prezentată de către Negoiță Lăptoiu, critic de artă, și Florin Gherasim, muzeograf organizator al evenimentului.
  Doamna Cela Neamțu este reprezentant exponențial al unei generații de aur în artele textile din România. Născută la Iași, în 16 iulie 1941, a urmat treptele educației artistice până la absolvirea Institutului Nicolae Grigorescu din București, secția arte textile, promoția 1966. Activitatea artistică și expozițională a Celei Neamțu, începută chiar din studenție, adună un buchet excepțional de strălucite momente, însemnând proiecte, burse, călătorii de studiu, participări la expoziții de anvergură în țară și străinătate (Franța, Germania, URSS, Polonia, Cehoslovacia, Elveția, Olanda, Republica Moldova ș.a.) Dintre numeroasele premii și distincții, amintim doar Medalia de Aur a Salonului Societății Artiștilor Francezi, la Grand Palais, Paris (2008) și Premiul Academiei Române în domeniul artelor plastice conferit pentru întrega creație (2011)
Lisandru Neamțu, născut în 11 august 1970, este absolvent al Academiei de Artă din București, secția pictură monumentală, promoția 1995, clasa Marilena Preda – Sânc. În prezent este lector la Universitatea de Artă București, secția pictură murală. Urmând spiritul familiei, desfășoară o bogată activitate artistică, terenul propice de exprimare fiind pictură și obiect. Are în palmares importante premii și participări la expoziții colective sau personale, in plan național și internațional: Anglia, Olanda, Spania, China.
Expoziția va fi deschisă spre vizitare în perioada 9 septembrie – 25 septembrie 2016, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10.00-17.00.